Autostrada Liliecilor, tot mai aproape de ‘punctul fierbinte’ al tronsonului. Cum merg lucrarile pe Lotul 4 Lugoj – Deva si cand vom intra cu masina pe soseaua de mare viteza

TIMISOARA. Promisiunile noului Guvern in materie de autostrazi, adica inaugurarea a 350 km in urmatorii doi ani, plaseaza unele segmente din Lugoj-Deva gata de inaugurare anul acesta, respectiv in 2019.

CITESTE SI: Ramane in aer Autostrada Lugoj-Deva Lot 3? Suntem la distanta de o saptamana de rezilierea contractului cu firmele care au construit 80% din sosea

Lotul 4 ar trebui, potrivit ultimelor fagaduinte, sa fie deschis circulatiei anul viitor. Este vorba de 22,1 km, intre Soimus si Ilia, pe teritoriul judetului Hunedoara.

Mai cunoscuta drept Autostrada Liliecilor, din pricina faptului ca lucrarile au fost intarziate cu ani din pricina unor lilieci ce au trebuit relocati, soseaua de mare viteza de pe segmentul 4 a cunoscut in ultima vreme o crestere insemnata a ritmului de lucru, iar asta se vede cu ochiul liber.

Reprezentantii Asociatiei Pro Infrastructura, care monitorizeaza santierele mari din Romania, consemneaza inaintarea importanta de pe tronsonul 4 care, in 2019 ar trebui sa fie gata.

Constructorul de pe lotul 4 al Autostrazii A1 Lugoj-Deva (Spedition UMB) continua lucrarile intr-un ritm bun in zonele critice ramase pe santier.
In sfarsit s-a inceput relocarea stalpilor LEA la viaductul si debleul Branisca (aceste relocari au intarziat executia drumului in aceasta zona). In dreptul carierei de piatra de la Bretea Muresana zidul de sprijin este aproape gata si se continua lucrul la rigole si la colectoarele de apa. In punctul cel mai „fierbinte” al tronsonului, la dealul cu lilieci, cele doua viaducte avanseaza bine, la fel si sapaturile in versant. Nodul Soimus incepe sa prinda forma, structurile intrand in fazele finale de constructie„, noteaza echipa Asociatiei Pro Infrastructura.

Urmeaza una dintre cele mai grele operatiuni de pe acest lot al Autostrazii Lugoj – Deva, astfel ca, in ciuda ritmului sustinut, sansele ca tronsonul 4 sa se finalizeze in acest an sunt foarte mici.

Proiectul a atins un stadiu de executie de aproximativ 74% si ne apropiem de momentul critic: punerea in opera a solutiei de consolidare in dealul liliecilor. Este in continuare foarte mult de munca, iar previziunile noastre realiste arata ca nu vom putea circula pe acest lot in 2018, in ciuda promisiunilor ultra-optimiste ale autoritatilor si ale multor entuziasti care urmaresc acest domeniu„, apreciaza cei de la Asociatia Pro Infrastructura.

Cei 22 de kilometri de pe tronsonul 4 al Autostrazii Lugoj-Deva, intre Soimus si Ilia, sunt in lucru inca din 2014.

Cea mai cunoscuta piedica in calea lucrarilor, despre care s-a vorbit ani la randul, au reprezentat-o cei cativa lilieci protejati din grota de la Soimus, care in 2017 au fost mutati in Pestera Romanesti din Timis. Acestora insa li s-au adaugat si alte probleme spinoase, cum ar fi relocarea mai multor stalpi de inalta tensiune apartinand Transelectrica si E-Distributie.

FOTO: Forum peundemerg.ro

CITESTE SI: Fuga de raspundere ne lasa cu un ‘muzeu’ pe Autostrada Lugoj – Deva? Ultimele imagini de pe Lotul 3

CITESTE SIHalucinant! Cea mai SCUMPA autostrada va fi in Timis! 240 de milioane de euro pentru 15 km

CITESTE SI: Ultimele imagini de pe Autostrada Liliecilor. Ce se intampla pe Lotul 4 Lugoj – Deva

CITESTE SI: Piedicile de pe Autostrada Lugoj – Deva, tinute la secret. Dupa lilieci, o alta problema uriasa tine departe inaugurarea Lotului 4. Foto 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Hehe, asa ii va ramane numele autostrada liliecilor? Suna haios in engleza sau germana ca sigur au sa-i poceasca turistii numele neaos…..

  2. Nu stiu cum ar fi rezolvat alte tari situatia, dal solutia romaneasca „originala” , de a intarzia lucrarile prin DGMH-urile sala, este de rasul …