Noutati :

Atentie, timisoreni! Au fost stabilite taxele si impozitele locale pe anul 2016. Se introduce o noua taxa, dispare alta

26 mai, 2015 - 06:53 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
3

TIMISOARA. Timisorenii stiu deja valoarea impozitelor pe care le vor achita in anul 2016, dar si care sunt taxele pe anul viitor, in situatia in care au de achitat dari catre bugetul local.

La nivel de taxe, autoritatile locale au decis sa elimine Taxa de mediu si sa introduca alta noua, aceasta din urma urmand sa fie achitata de persoanele fizice si juridice care nu au contract cu Retim.

Potrivit hotararii de consiliu local aprobata marti de consilieri, valoarea taxelor si impozitelor locale ramane la fel si in 2016.

„Taxele si impozitele locale raman la fel pe anul 2016, nu se modifica nimic. Exista o singura noutate, o taxa suplimentara care ii vizeaza pe cei care nu au contract cu Retimul, persoane fizice si juridice susceptibile a crea deponii ilegale. Astfel, pana vor incheia respectivele contracte vor plati aceasta taxa. Cei de la Directia de Mediu, impreuna cu Retimul, ii identifica pe cei in cauza, ne prezinta datele si noi le transmitem deciziile de impunere”, a declarat Adrian Bodo, seful Directiei Fiscale din cadrul Primariei Timisoara.

Noua Taxa speciala de salubrizare este de 11,88 lei/persoana/luna pentru persoanele fizice si pentru persoanele fizice asociatie si de 121,46 lei/mc pentru persoanele juridice.

Cat despre Taxa de mediu, autoritatile locale au decis ca era inutila, pentru ca nu foarte multi o plateau si ar fi trebuit sa o achite chiar si crescatorii de albine, asa cum era conceputa.

„Am trimis vreo 8.000 de decizii, 6.000 din ele s-au intors inapoi, nici nu le-au ridicat, din restul de 2.000, 1.000 au depus contestatii, am solutionat aproape 800. Noi ii taxam pe cei care sunt autorizati, ei platesc mai putini. Cei neautorizati functioneaza ilegal, deci ar trebui amendati. Inclusiv in codurile CAEN si crescatorii de albine erau trecuti, dar ei nu polueaza mediul. Am decis ca noi cream mai mult deranj si suparare decat sa aducem bani la consiliul local si am decis sa o eliminam. Pe viitor vom incerca sa ii identificam pe cei care intr-adevar polueaza mediul si atunci sa punem o taxa clara”, ne-a mai spus Bodo.

Asadar, taxele pentru anul 2016 nu se modifica. Exista o singura conditie: sa nu fie modificari in noul Cod Fiscal.

Poti consulta aici proiectul de hotarare! 

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Pasta e taxa pentru Mercedes si telefon!

  2. Asta e taxa pentru Mercedes si telefon!

  3. Iarasi taxe?.Mai lasa-ti oameni in pace ca sunt atatia necajiti in Romania asta iar voi nu mai stiti cum sa scoateti bani de la oameni!
    In Romania in loc ca cetatenii sa fie ajutati de stat , mai mult ii incurca si tot mai greu o ducem in Tara.