Ţara arde şi Babele din Bucegi nu au cum să intervină

Autor: Timisoreanu' Opinii: 0

Nu mai rezist şi vă zic şi vouă: pe poziţia 74 a telecomenzii mele a apărut, de câteva zile sau săptămâni sau semestre (nu m-am aventurat de mult prin zonele alea întunecate ale televizorului), un post dedicat pescuitului şi vânătoritului. Pe sistemul lansat de băiatul ăla care transmitea reportaje din stomacul crocodilului, lăsând pe urmă crocodilul să plece acasă la familie şi copii, vănâtorii şi pescarii de pe postul 74 încearcă să fie prietenoşi cu natura, deşi meseria îi cam obligă să nu fie.
Să explicăm: pescarul prinde tot felul de obiecte (nu sunt din plastic, am văzut şi eu cum dau din coadă) la care le zice „peşti”, pe care îi salută politicos, le scoate râma din gură şi îi aruncă cu încredere înapoi în apă, ca să poată merge peştele acasă fără să aibă probleme cu doamna peşte, foarte suspicioasă pe soţul ei dacă întârzie la masă.
Toate bune la pescar aşadar, dar cum rămâne cu vânătorul? Păi vânătorul are o activitate mai complicată. Se împodobeşte ca de Crăciun cu tot felul de şmecherii de camuflaj, are răţuşte de plastic, momeală indecentă pentru vulturi şi păsăroi mai greu de momit, dar şi puşcă. Şi cum satira e o armă, şi el trage, partea comică sau nu e că vânătorul chiar nimereşte câte ceva în timpul emisiunilor, şi nu-l nimereşte pe colegul pescar sau vreo mărire de salariu.
Aici situaţia devine complicată pentru vânător, care din spirit concurenţial nu vrea să se lase mai prejos decât partenerul pescar. Scoate glonţul sau alicea din rândunica sau raţa sălbatică pe care regizorii emisiunii au ademenit-o în bătaia puştii. Coafura rămâne perfectă. Problema e că raţa nu se mai ridică de la sol. Încearcă o resuscitare cu trusa lui de prim ajutor pentru raţe (dacă aude Ministerul Finanţelor că există aşa ceva, ne-am făcut cu încă un impozit), dar degeaba. După ultimul calup publicitar se întâmplă şi minunea, cum era scrisă în scenariu. Vânătorul salvează raţa, pe care o salută politicos şi o aruncă înapoi în apă. Pardon, în aer, ăla cu apa era pescarul...
Vă întrebaţi, probabil, care este legătura dintre aceasta scurtă povestioară şi orice alt subiect pe care îl voi trata în cele ce urmează, cum ar fi, de exemplu, minunatul deponeu ecologic care lipseşte cu desăvârşire din judeţ... Normal că nu este nici o legătură, dar poate dacă tratăm aşa problemele arzătoare la ordinea zilei, adică la finalul unor poveşti uşoare, micii vienezi cu putere de decizie din comitete şi comiţii vor fi curioşi să ajungă până la final, unde vor avea o revelaţie: „Hmm, deci, băi, hai să facem deponeul ăla despre care tot povestim de 85 de ani, că până şi pescarul şi vânătorul au auzit că nu avem!”.
Hai asfaltare!