Avem nevoie de terapie!

Autor: Eugen Manole Opinii: 1
Publicat: 04.03.2010 12:08
Accessat de 17 ori

Vă mai aduceţi aminte din copilărie, mai ales noi băieţii, cum ne alegeam la fotbal?! Vă mai aduceţi aminte de celebrul “....na, şi pe ăsta, îl luaţi voi…”? Ăla de-l alegeam ultimul, ăla de-l puneam în poartă şi-i repetam la infinit să nu se mişte de acolo? Da, ăla, prostu’ cartierului….

Am auzit odată  o teorie, potrivit căreia, atunci când cineva mă enervează foarte tare, pot să mă calmez printr-un mic artificiu, şi anume: îmi imaginez persoana care m-a adus pe punctul să explodez, în diverse ipostaze mai mult sau mai puţin ridicole.
De exemplu, Boc. Pe el mi-l imaginez ca fiind băieţelul cu mingea de piele (ARTEX – pour les connoisseurs) care – nolens volens- trebuie să fie ales. Să te ferească Dumnezeu, să nu-l laşi pe el să bată 11 m (la trei cornere) că-şi ia mingea şi pleacă acasă!

Mai departe. Lenuţa Udrea. Pe ea, nu mi-o pot imagina decât la pubertate, cu fierul de călcat în mână, încercând – anevoios - să-şi imprime, pe un tricou de bumbac, decupătura unui brand, dintr-o revistă!
Mircea Geoană. El e ăla de pe teren care se ceartă cu toată lumea pentru că lui nu-i pasează nimeni şi atunci când ajunge şi la el mingea, o umple de rah..., aăăă, respect!
Pe Crin Antonescu nu mi-l pot imagina jucând fotbal în copilărie. Cel mult,completând oracole şi caiete de amintiri, caiete de amintiri pe care, mai nou, le umple cu trandafiri roşii!
Nu întâmplător, l-am lăsat la urmă pe Traian. El, preşedintele ţării, fostul marinar, este ăla pe care îl alegeam la sfârşit. La finalul meciului, cu lacrimi în ochi, ne ameninţa “…o să vedeţi voi când o să cresc mare…!!!”
Na, c-a crescut…. Pfuu, ce trece timpul... şi noi tot copii am rămas!