Curs valutar
4.2872 3.3791
Autor: Gheorghe Ilas (gigi.ilas@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Publicat: 25.02.2010 11:52
Accessat de 178 ori
Ultimele declaraţii de avere ale procurorilor timişoreni, postate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, conturează ideea că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a devenit o instituţie de temut în rândul celor ce supraveghează justa aplicare a legilor. Numai aşa se poate explica menţionarea senină a unor detalii patrimoniale care, în altfel de condiţii, dacă nu ar fi existat şirul dosarelor penale întocmite de ANI pentru fals în declaraţii, ar fi fost trecute lejer cu vederea sau ar fi fost invocate la capitolul obscur numit „conform fişei fiscale”.
Din simpla răsfoire a paginilor cu averile unora dintre procurorii timişoreni îţi dai seama că, aplicându-se misterioase inginerii financiare, din salarii ce doar în unele cazuri depăşesc 100.000 de lei pe an se poate investi masiv în terenuri, în acest fel magistraţii dovedindu-se jucători abili pe piaţa imobiliară. Tot ca un paradox al declaraţiilor de avere apare şi faptul că aproape toţi „justiţiarii” despre care vorbim au datorii la bănci, sumele împrumutate pe 10 sau 25 de ani fiind cuprinse între 10.000 şi 100.000 de euro, dar şi depozite bancare de zeci de mii de euro. Cel mai îndatorat pare a fi fostul şef al DNA Timişoara, Vlad Speriusi, care a contactat de la Volksbank un credit de 150.000 de franci elveţieni, cu care şi-a ridicat o casă de vacanţă pe malul Dunării, în localitatea cărăşeană Drencova. Imobilul de 180 metri pătraţi este nefinalizat, deocamdată fiind investiţi, după cum apare consemnat în declaraţia de avere, aproape 40.000 de euro. Fostul şef al luptei anticorupţie din zona Banatului mai deţine un autoturism VW Tuareg, un apartament de 101 metri pătraţi la Timişoara, dar şi două conturi bancare cu suma totală de 50.000 de lei. În condiţiile în care restul sumei împrumutate de la bancă nu apare în vreun cont, dar nici investită în alte proprietăţi, e posibil ca banii să fie puşi spre păstrare la saltea.
Mai atent cu investiţiile este, cu siguranţă, actualul şef al DNA Timişoara, procurorul Tamaş Schiffbeck, care, deşi deţine un teren de 278 metri pătraţi, un apartament şi o casă de locuit la Timişoara, în anul 2008 şi-a cumpărat o casă de 48 metri pătraţi şi la Viena, pe strada Linkewienzeile. În acelaşi an, pentru a ajunge mai uşor la proprietatea sa din capitala Austriei, şi-a achiziţionat o Mazda 3. Ca şi antecesorul său la cârma DNA, Tamaş Schiffbeck nu a rezistat ispitei de a se îndatora la bănci şi, astfel, a împrumutat 50.000 de euro de la ING Bank şi 36.500 euro de la Sparkasse Viena. Fără îndoială, unul dintre cei mai bogaţi magistraţi timişoreni este fostul procuror general adjunct, Valentin Românu. Domnia sa, împreună cu soţia Silvia Românu, de profesie notar public, deţine terenuri la Bacova (5 ha), Ghiroda (2 ha), Văliug (389 metri pătraţi), Dumbrăviţa (915 metri pătraţi plus 1,2 ha) şi Bucovăţ (1,4 ha). De asemenea, mai are în proprietate trei apartamente şi o casă de 440 metri pătraţi în Timişoara, dar şi o casă de vacanţă la Sălciua Nouă, dincolo de dealurile Recaşului. „Acolo ajungi cu helicopterul! Dacă plouă, nu mai poţi să ieşi. E o casă din văiugă, într-un loc izolat, unde nu am nici măcar semnal pe mobil. Dacă mă caută cineva acolo, înseamnă că are probleme serioase. Casa am cumpărat-o cu o sumă echivalentă cu jumătate din salariul meu”, a declarat procurorul timişorean.
La această salbă de imobiliare se mai adaugă un autoturism Mitsubishi Pajero şi un Opel Astra. Fără a fi dator la vreo bancă, Valentin Românu ţine în conturi, pentru zile negre, suma de 200.000 de lei. În aceeaşi grupă a procurorilor fără datorii, ba chiar cu bani în cont, poate fi inclusă şi celebra Constanţa Cârstea, care nu demult s-a pensionat de la Parchetul General.
Silvia Conti a Banatului deţine într-un cont la CEC suma de 14.850 de euro şi alţi peste 200 milioane de lei vechi în alt cont la aceeaşi bancă. În anul 2009 şi-a achiziţionat un autoturism Mazda, care face pereche bună cu un Renault Megane, an de fabricaţie 2000. Mai deţine un apartament şi un garaj în Timişoara, dar şi o casă de locuit de 100 mp la Remetea Mare. În mod ciudat, valoarea de impozitare a garajului, aşa cum apare în declaraţia de avere, adică 167 lei, este superioară casei, edificate în 2007, respectiv 150 de lei, dar şi apartamentului, a cărui valoare este de doar 149 de lei.
La polul opus, adică în categoria procurorilor săraci, dar cinstiţi - vorba fostului preşedinte Ion Iliescu - se situează prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Ion Braşoveanu. Conform celor menţionate în declaraţia de avere, acesta deţine doar un autoturism VW Jetta, an de fabricaţie 2007, şi o datorie de 30.000 de lei la Banca Românească. Nimic altceva. În condiţiile în care, anul trecut, a încasat salarii de aproape 30.000 de euro (121.693 lei), putem să previzionăm că nu va trece mult timp şi Braşoveanu îşi va putea cumpăra propria locuinţă.
Doar atunci o va egala, din punct de vedere patrimonial, pe Ionela Crina Bălan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, care nu are maşină, însă deţine un apartament, cumpărat în anul 2007. Tânăra şefă a procurorilor de la unitatea de parchet locală are o datorie la bancă de 60.000 de euro, pe care trebuie să o achite până în 2017, dar şi un depozit în lei în cuantum de 54.000 de lei. Împreună cu soţul său, Mihai Bălan, judecător la Tribunalul Timiş, câştigă anual peste 210.000 de lei, la care se adaugă 70.000 de lei, sumă cu care sunt retribuiţi de către Institutul Naţional al Magistraturii, unde desfăşoară activitatea de tutori de practică.
Nu exista opinii la acest articol!
Abonare la RSS