Curs valutar
4.2616 3.3203
Autor: Gheorghe Ilas (gigi.ilas@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 5
Publicat: 28.01.2010 11:48
Accessat de 271 ori
Patronii mai multor hoteluri din Timişoara au reclamat la Poliţie faptul că, în ultimele luni, au fost înşelaţi de două persoane, soţ şi soţie, care s-au cazat în camere duble, au locuit între cinci şi 22 de zile şi, la sfârşitul perioadelor de odihnă, au plecat fără să mai achite nota de plată. Printre unităţile prejudiciate cu mii şi mii de euro se numără hotelurile Vanilla, NH, Elyzee, Angelis, Streliţia şi chiar exclusivistul Savoy, aparţinând vigilentului Mircea Ionescu, fost director al Romtelecom.
În majoritatea cazurilor a fost solicitată intervenţia oamenilor legii, însă aceştia s-au limitat la aplicarea unor amenzi pentru lipsa actelor de identitate şi au recomandat hotelierilor să se adreseze instanţelor civile pentru recuperarea banilor. Ultima „ţeapă” a fost trasă hotelului Streliţia, unde cei doi s-au cazat în perioada 31 decembrie 2009 - 19 ianuarie 2010, iar la plecare au abandonat un paşaport şi, constrânşi de patronul localului, şi-au luat angajamentul în scris că în 72 de ore vor achita suma de 3470 de lei. Soţii Dumitru şi Luminiţa Ciurciun, din Timişoara, nu au mai revenit nici în ziua de azi...
Momentul în care cei doi au vrut să dispară, ca de obicei, fără a mai plăti sejurul a fost surprins de administratorul hotelului Streliţia, Simona Butoi, care a încercat - fără nici un rezultat - să-i determine să achite contravaloarea serviciilor. Aproape o zi întreagă au durat negocierile, iar la sfârşit Luminiţa Ciurciun a fost invitată la Poliţie pentru a da o declarţie şi a fi amendată pentru că nu avea acte de identitate. Soţul ei dispăruse strategic.
„S-au cazat în data de 31 decembrie. Au făcut Revelionul aici, ştiu că au apelat la room service. S-au legitimat cu un paşaport, care a fost lăsat la recepţie. După aproape trei săptămâni, când au vrut să plece fără să plătească, am încercat să aflu mai multe despre ei. Aşa am aflat că au tras ţepe la vreo 20 de hoteluri din oraş, după aceeaşi metodă: s-au cazat şi, la finalul perioadelor, au cerut să li se întocmească facturi pentru a plăti. Au folosit ştampila de la o firmă radiată şi au plecat. Eu am vrut să le reţin maşina, aveau un Logan vechi, dar am renunţat. Femeia aia minţea de stingea apele. Ba că trebuie să-i intre în cont 100 de milioane de lei vechi, ba că cineva o să-i bage bani pe card, ba că-mi lasă maşina amanet. Invocau nume ale unor persoane cunoscute din oraş, prezentându-i ca pe un fel de garanţi morali. Printre aceştia, şi pe şeful de la RAR Timiş, Dorin Cândea, de la care spuneau că au cumpărat o firmă. În cele din urmă am chemat Poliţia, a venit cineva de la Secţia 1 şi mi-a spus că nu are ce le face, că nu există legislaţie pentru anchetarea a unor astfel de acte. Că totul trebuie rezolvat pe cale civilă. Apoi, discutând cu alţi patroni de hoteluri, am aflat că în ultimele luni cei doi s-au cazat în mai multe locuri şi niciodată nu au plătit. Vom face o plângere comună, pentru ca soţii Ciurciun să fie cercetaţi penal pentru înşelăciune în convenţii. Poate aşa ne vom recupera banii”, ne-a declarat administratorul hotelului Streliţia, Simona Butoi, care, încă din ziua când cei doi au plecat fără să plătească, a introdus regula cu plata anticipată a serviciilor hoteliere.
„Am luat măsura ca toţi clienţii să plătească după fiecare zi de cazare. Sau să facem o factură în avans. Singurii care nu vor fi supuşi unui asemenea regim vor fi cei cu care avem contracte ferme!”. Reprezentanţii hotelului Savoy ne-au dezvăluit că acelaşi cuplu s-a cazat la ei în perioada 1 - 16 decembrie 2009, iar la plecare au încercat să le reţină bagajele până veneau cu banii. A venit Poliţia şi i-a obligat să le restituie. Dintr-un centralizator întocmit în vederea sesizării organelor de cercetare penală reiese că Dumitru Laurenţiu Ciurciun, 41 de ani, şi Luminiţa Ciurciun, 33 de ani, ambii din Timişoara, părinţii a doi copii minori, au locuit, în ultimele luni, la hotelurile Vanilla (5 zile), NH (10 zile), Elyzee (7 zile), Angelis (22 de zile), Savoy (15 zile) şi Streliţia (20 de zile). În fiecare zi, pe această listă mai apare câte un păgubit...
Prezentat de cei doi Ciurciun ca un fel de garant al onestităţii lor, şeful RAR Timiş, Dorin Cândea, ne-a explicat că, într-adevăr, le-a vândut o firmă, dar că de atunci nu a mai auzit nimic despre ei. „Le-am vândut o firmă mai demult şi de atunci nu mai ştiam nimic despre ei. Am aflat cu uimire că-mi foloseau numele pentru a trece drept colaboratori de-ai mei. Niciodată nu am făcut vreun fel de afaceri cu ei”, spune Dorin Cândea. Pozând în persoane oneste, a căror credibilitate se pune în mod frustrant la îndoială, soţii Dumitru şi Luminiţa Ciurciun ne-au declarat că, de fapt, sunt victimele jocurilor politice ale PD-L.
„Eu nu am vrut să plec fără să plătesc, am potenţial financiar. Acolo, la Streliţia, s-a încercat să se facă trafic de influenţă cu oameni politici şi de la Garda Financiară. Sunt camere de supraveghere acolo, se poate vedea cine a venit să facă presiuni asupra noastră. Domnul Dorin Cândea a venit cu comisarul Roman de la Garda Financiară şi m-a pus să dau declaraţii. La intimidare. Nu era o chestie de Gardă. Voiau să lăsm maşina gaj. Noi am spus să ne facă factură, să plătim, dar nu au vrut. Nu vă băgaţi în această poveste, că va fi rău! Dacă doamna Simona vrea scandal, atunci o să fie scandal! Noi ştim multe lucruri! O să dăm numărul dumneavoastră de telefon la cineva să vă sune...”, ne-a atenţionat, oarecum revoltată de situaţia în care se află, Luminiţa Ciurciun.
Să mai spunem că Dumitru Ciurciun este fiul fostului director economic de la fosta întreprindere Optica şi este un împătimit jucător de poker...
• Sorin Guta - Hotel NH
Am rugamintea ca inainte sa publicati articole sa verificati daca informatiile sunt adevarate. Aceasta familie nu a stat niciodata la hotelul NH Timisoara si nu are nici o datorie fata de noi.
Va rog sa corectati acest articol si inainte de toate verificati.
• gigi ilas
Dle Guta, tot respectul pt efortul dvs de a proteja imaginea hotelului, aratand ca nu aveti administratori si receptioneri naivi. Ceea ce nu inteleg e cum a aparut numele hotelului dvs pe lista centralizatoare a hotelurilor prejudiciate de familia Ciurciun. Daca intre timp vi s-a reparat paguba, felicitari! Iar NH ramane tot un hotel de top, indiferent de ce uituci se cazeaza acolo. Numai bine!
• mircea
D-le Ilas, nici la Savoi nu au stat vreodata acesti soti Ciurciun. Verificati informatiile inainte de a le scrie in ziar!
• gigi
opiniile astea sant scrise de luminita ciurciun.
• florin
cel mai mult imi place cum ati insirat voi hotelurile:"Vanilla, NH, Elyzee, Angelis, Streli?ia ?i chiar exclusivistul Savoy"....de unde si pana unde e exclusivist savoy-ul?? sau nu primesc africani/asiatici/rromi si de aici statutul asta exclusivist? articol de nota "10"
Abonare la RSS