Aproape un secol de chirurgie la Timisoara

Lumea medicala din Timisoara e in sarbatoare!

S-au implinit 90 de ani de cand se fac operatii in orasul nostru si 65 de activitate a Clinicii II Chirurgie.

A fost un moment festiv, de aduceri aminte si de cinstit maestrii bisturiului care au salvat vieti din intreg vestul tarii, si nu numai, de-a lungul istoriei

Serviciul de Chirurgie Orasenesc s-a infiintat imediat dupa instaurarea administratiei romaneasti si a fost preluat catre Dr. V. Candea.

Acesta a asigurat urgentele pentru tot Banatul si a functionat ca serviciu unic pana in 1974, odata cu punerea in functie a Spitalului Judetean Timisoara, unde Clinica II de Chirurgie si-a mutat activitatea din vechiul sediu al “Spitalului Bega”.

Este un moment deosebit pentru scoala medicala din Banat si pentru Spitalul Clinic Judetean care a beneficiat de profesionisti pregatiti de acei minunati titani ai chirurgiei din vestul tarii si care, prin performanta lor, au oferit sanse deosebite  pentru fiecare pacient care a ajuns in unitatea noastra„, a declarat prof. dr. Gheorghe Noditi, directorul Spitalului Judetean.

La festivitate au participat atat chirurgi din Serbia, cat si profesori universitari din mai multe orase ale tarii.

Acest eveniment deschide si Simpozionul Romano-Sarb care va avea loc anul acesta la Timisoara si se desfasoara in perioada 25-26 noiembrie.
S-a realizat o colaborare reusita intre Timisoara si Serbia, aceasta relatie ofera un cadru favorabil de cooperare inclusiv in domeniul medicinei. Chirurgia timisoreana mentine un standard profesional ridicat si cu rezultate la nivelul momentului actual international„, a declarat Dragomir Radenkovic, Consul General al Serbiei in Romania.

Manifestarea se organizeaza alternativ in cele doua tari. Ultima oara, in Romania, s-a tinut acum doi ani la Craiova,  iar anul acesta gazda este Timisoara.
La prestigioasa manifestare s-au inscris 80 de chirurgi din Serbia, din cele mai importante Clinici Universitare din Belgrad si Novi Sad, cat si din alte orase.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.