Noutati :

Apel la 112: Ma sinucid! Om de afaceri gasit mort in propria locuinta

1 iunie, 2012 - 09:33 PM
Autor: Anonim      
Categorie: NATIONAL
0

Un om de afaceri in varsta de 40 de ani a sunat la Serviciul unic de urgenta 112 si a anuntat ca intentioneaza sa se sinucida, indicand inclusiv locul in care se afla. Politistii si procurorul care au mers la caz l-au gasit mort.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie Braila, joi, operatoarea de serviciu de la Serviciul National Unic Apel de Urgenta 112 Braila a fost sesizata telefonic de un barbat care, dupa ce s-a prezentat, a spus ca se afla in garajul locuintei lui si ca intentioneaza sa se sinucida.

In urma primirii apelului, la locul indicat s-a deplasat imediat o echipa formata din procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Braila si politisti de la Serviciul de Investigatii Criminale, Serviciul Criminalistic si Biroul Arme, Explozivi si Substante Periculoase.

Oamenii legii l-au gasit insa pe barbat fara viata, impuscat in cap.

Cadavrul a fost gasit in garajul imobilului in care barbatul locuia, pe strada stefan cel Mare, din Braila. Braileanul era intins pe pardoseala si avea la cap o plaga impuscata, iar in imediata apropiere a acestuia politistii au gasit o arma de vanatoare.

Barbatul avea 40 de ani si era din municipiul Braila, el fiind patronul unei firme de constructii si produse de feronerie din Braila.

Surse din randul anchetatorilor sustin ca braileanul ar fi avut probleme financiare care l-au determinat sa se sinucida. Omul de afaceri brailean avea un baietel in varsta de sase ani. Barbatul detinea arma cu care s-a sinucis deoarece era vanator.

Firma sa de constructii se afla intr-o situatie financiara delicata, omul de afaceri avand numeroase datorii.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor