Noutati :

Alerta maxima in Japonia. Tot personalul a fost evacuat de la centrala Fukushima. Din reactorul 3 iese fum

21 martie, 2011 - 10:45 AM
Autor: Anonim      
Categorie: EXTERN
0

Personalul prezent in centrala nucleara Fukushima, in nord-estul Japoniei, a fost evacuat luni dupa ce de la reactorul 3 a inceput sa iasa fum, a anuntat operatorul Tokyo Electric Power (TEPCO).

Reactorul 3 ridica cele mai multe probleme deoarece este foarte avariat in urma unei explozii si este incarcat cu combustibil MOX, un amestec de oxid de uraniu si plutoniu, ale carui emisii sunt foarte nocive.

Chiar daca situatia va fi stabilizata, centrala nu va mai fi niciodata folosita, ci va deveni cea mai mare ruina nucleara din lume. Specialistii lupta fara pauza impotriva pericolului radioactiv. Radiatiile au contaminat deja apa si alimentele.

Un nivel de iod radioactiv de trei ori peste norme a fost detectat intr-o fantana, la 40 de kilometri de centrala. Pericolul ii face pe japonezi sa ceara renuntarea la energia nucleara.

Sinistratii nu au, insa, nici timp, nici inima sa protesteze. Pe litoralul estic, lovit de tsunami, aproape 15.000 de cladiri sunt total distruse si de zece ori mai multe sunt avariate.

Potrivit Bancii Mondiale, valoarea totala a pagubelor s-ar putea ridica la 235 miliarde de dolari. intre timp se intampla si miracole: doua persoane au fost gasite in viata, la 9 zile de la cutremur.

30 de romani, majoritatea femei si copii au fost repatriati aseara din Japonia. Desi amintirile despre experientele traite sunt inca vii, cei mai multi dintre ei vor sa se revina in Japonia imediat ce lucrurile vor reveni la normal.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor