Adio bonuri de masa, bilete de tratament si tichete cadou la RATT, spune noul contract colectiv de munca! Ar putea urma si noi concedieri

TIMISOARA. Angajatii Regiei Autonome de Transport in Comun din Timisoara au semnat noile contracte colective de munca. Conducerea regiei spune ca discutiile au fost aprinse, insa spiritele s-au calmat in cele din urma.

In viitor vor avea loc cu siguranta noi concedieri in cadrul regiei, insa nu ca pana acum, ci vor fi mai degraba concedieri individuale.

„Dupa ce in noiembrie am dat ultimii 200 de oameni afara, mai avem 933 de angajati. Nu pot sa spun de alte concedieri, ca raman singur aici, sting becul. Ultima etapa de eficienta va incepe in curand, dureaza cam un an jumatate. E vorba de un sistem informatic pe care vreau sa-l aduc in regie. Asta presupune o restructurare pe tehnic si operativ, unde se mai pot da afara. Multe lucrari care se fac manual se vor face pe module de salarizare, de exploatare si pe alte lucruri. Oricum concedieri colective nu mai fac, dar individuale mai fac sigur”, ne-a spus Ioan Goia, directorul RATT.

Salariul minim in cadrul regiei este de 983 de lei pe luna. Odata cu noul contract colectiv de munca, angajatii isi pierd mai multe drepturi, iar unele sporuri chiar se injumatatesc.

Personalul de bord al regiei, aproape 400 de oameni, va primi mai putini bani pe orele suplimentare, doar 75%. Niciun angajat nu va mai primi tichete de masa in acest an, dar nici tichete cadou de sarbatori ori bilete de tratament si odihna. In plus, salariatii RATT vor avea mai putine zile de concediu, in functie de vechimea in munca. Si primele de vacanta s-au injumatatit, ajungand la 600 de lei brutul.

„Nu va fi nicio crestere sau marire de salariu. Nu putem sa ne permitem. Am mai taiat la concediile de odihna, am taiat din ele pana la 28 de zile. Ei aveau si concedii suplimentare. Am marit vechimea pentru care beneficiaza de maximum, pentru ca tot mai putini angajati indeplinesc conditia respectiva. Am avut niste discutii mai aprinse, dar pana la urma ne-am asezat la masa, am negociat pana am ajuns la capat”, a completat Goia.

Asadar, vor beneficia de 21 de zile lucratoare de concediu cei care au o vechime intre 2 si 5 ani, de 22 de zile cei care au intre 5 si 10 ani, de 24 de zile cei ce au intre 10 si 20 de ani, de 26 de zile cei care au o vechime intre 20 si 30 de ani si de 28 de zile de concediu cei ce au peste 30 de ani vechime in munca.

Noul contract colectiv de munca a fost deja inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. adio RATT

  2. Oare celelate societati din subordinea primariei au luat aceleasi masuri firesti in contextul economic existent? Primaria insasi a luat oare vreo masura restrictiva in privinta numarului de functionari si a bonusurilor salariale? Cred ca RATT chiar face eforturi insemnate in pastrarea unui nivel de servici acceptabil ca pret si calitate. Modelul RATT trebuie implementat la tot ce inseamna societate locala cu capital de stat ce utilizeaza fonduri publice.

  3. stimate domnule Victor, felicitari pentru simtul civic deosebit de dezvoltat, dar modelul RATT este un drum sigur spre faliment.
    cu stima

  4. Dar de ce doar intr-un singur loc se elibereaza(vizeaza)legitimatiile gratis si va bateti joc de oamenii care stau zilnic in frig la coada?Nu puteati sa lasati sa se vizeze in mai multe puncte din oras.UN SINGUR LOC PENTRU TOT ORASUL?Bataie de joc.Sa va bata D-ZEU.