A inceput montarea panourilor informative! Din septembrie vom afla tot ce misca in Timisoara, de pe panouri uriase

TIMISOARA. Lucrari la drumuri, spectacole, concerte, intreruperi de apa, de curent sau anunturi de dezbateri publice sunt doar cateva dintre informatiile pe care le vom afla de pe mai multe panouri uriase care vor impanzi Timisoara incepand din toamna.

Reprezentantii Primariei Timisoara au inceput deja montarea panourilor informative. Sunt 29 la numar si vor fi puse in cele mai aglomerate zone din oras. Primele au fost instalate in Piata 700 si in parcarea Primariei Timisoara si au 2/3 metri, respectiv 3/4 metri. Cel de-al treilea se va monta la Stadionul Dan Paltinisanu, acesta fiind cel mai mare dintre toate, de 6/8 metri, spun reprezentantii Primariei Timisoara. In urmatoarea perioada se vor monta celelalte 26, care sunt de dimensiuni mai mici, 1/1 metru. Acestea vor fi puse la intrarile in oras, in Piata Iosefin, Piata Traian, Piata Libertatii, strada Alba Iulia si in alte zone mai aglomerate.

„Pe cele 3, care sunt mai mari, se pot pune si imagini, nu numai text. Pe celelalte 26 vor fi informatii utile, de la intreruperi de apa, la termene pana la care timisorenii trebuie sa-si plateasca taxele, anunturi de dezbateri publice, anunturi pentru sedintele de consiliu local, lucrarile la strazi, pana la spectacole si concerte”, ne-a spus unul dintre responsabilii de proiect.

Ele vor fi functionale, cel mai probabil, la sfarsitul lunii septembrie. Nu se pot porni pe rand, deoarece vor functiona in retea, ne-au dezvaluit reprezentantii Primariei.

Pe panouri nu se va putea face insa publicitate, deoarece acestea sunt instalate cu fonduri europene, aproape 1 milion de euro. Potrivit Directiei de Dezvoltare din cadrul Primariei Timisoara, valoarea proiectului este de 4,5 milioane de lei, din care 3,5 vin de la Uniunea Europeana si de la bugetul de stat.

Unul dintre panouri a fost montat chiar in curtea Primariei Timisoara, in parcarea din spatele cladirii de pe CD Loga, o zona frecventata mai mult de angajatii din institutie decat de simplii timisoreni.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. TRAIASCA DOMNUL PRIMAR CA IN TIMISOARA AVEM DEJA DE TOATE,TRAMVAIE MODERNE,PARCARI DE NIVEL EUROPEAN,STRAZI ASFALTATE DE ULTIMA GENERATI,APA,CANAL DE UN ORAS EUROPEAN NUMAI ASTA NE LIPSEA DAR SPRE CA SE VA TRECE SI CURSUL VALUTAR PE CARE ATI REUSIT VOI USL-IST SA IL OBTINETII

  2. pai ce treaba are Robu cu panourile astea? proiectul asta a fost aprobat de pe timpul alorlalti, acuma doar se finalizeaza…cand a venit Robu, eurau deja achizitionate toate echipamentele, plus ca din ce scrie finantarea este din fonduri EU si de la bugetul de stat, deci nu din fonduri locale…

  3. ORICUM SE MISCA MAI BINE DE HOTU DE CIUHANDRU PANA ACUMA CE A FACUT ROBU NA FACUT CIUHI DE CAND A FOST PRIMAR.TOT RESPECTU D-NU ROBU TOT INAINTE

  4. alea o sa mearga pana isi primeste banii cei care le monteaza de la primarie… dupa aia who cares, aia si-au luat banii, primarul comisionul si cetateanu a mai ramas cu un junk in oras

  5. felicitarii ptr. idee, vad ca orasul prinde contur si cu viteza, ciuhi nu a facut nimic pozitiv, iar acest primar vad ca face, faptele vorbesc, Ma bucur sa vad asta, vreau un oras model…carcotasi sa se abtina cu vrajelile de buftea….panourile sunt excelente, am vazut prin alte orase de afara si sunt folositoare, mai ales ptr trafic…

  6. Si totusi, cum se decide selecatrea de ascrie un astfel de proiect sau mai bine zis cum este permis ca tu functionar public sa f u t i timpul sa scrii astfel de aberatii de proiecte, fie ele chiar si pe bani europeni. Unde mai pui ca primiesc si sporuri de pana la 75% ca vezi doamne ei scriu proiecte pe fonduri. Madam Junie, un control pe bune la Vacarescu nu v-ar strica. Sper sa nu mai auzim de astfel de rahaturi, inutile total.

  7. … din cate stiu, tocmai o firma din Timisoara se ocupa de importul din China al acestor panouri, si sunt un fel de reprezentant de vanzari ai chinezilor in Romania. Poate ma insel si nu e nici o legatura, insa asta am remarcat… Ar fi bine sa se dea mai multe detalii in aceste articole: de unde se achizitioneaza, la ce pret etc. si atunci nu mai putem specula.