Noutati :

5.000 de galuste cu prune sunt pregatite in weekend in Parcul Rozelor, la Cupa Banatului la gatit. Telul: doborarea unui record mondial

30 iulie, 2011 - 04:09 PM
Autor: Miodrag Hojda      
Categorie: SOCIAL
2

TIMISOARA. Uica Mihai, cunoscut banatenilor pentru prezenta sa la emisiuni culinare la televiziunea publica, vrea sa doboare un record mondial si sa pregateasca 5.000 de galuste cu prune in 24 de ore. Duminica, la ora 12, ii expira termenul.

Pana atunci insa, sute de galuste umplute cu prune sunt preparate in fiecare ora, iar vremea frumoasa pare a tine cu el. „Nu ne grabim. E cald, e frumos si avem timp berechet pana maine la pranz sa gatim  cele 5.000 de galuste”, a spus pentru www.opiniatimisoarei.ro uica Mihai.

200 de kilograme de cartofi, 100 kg de faina, 40 kg de gris, 40 kg de zahar, 180 kg de prune, un sfert de kilogram de scortisoara si 24 de litri de ulei au fost pregatiti de bucatar pentru doborarea recordului. 5.000 de gombot se pregatesc in total.

Timisorenii care trec prin Parcul Rozelor nu pot sta deoparte si sa priveasca prepararea bunatatilor lui uica Mihai si comanda cate o portie de galuste cu prume, date prin pesmet si scortisoara si acoperite cu o crema dulce. Cinci lei costa portia de trei galuste.

„Reteta o stiu de mic, de la bunica. E traditionala. Dar mai stiu o retata mai noua: galuste de prune cu votca. Se pregateste o  galusca, se pune o suta de grame de votca intr-un pahar, apoi bei votca si te uiti la galusca…”, spune plin de umor uica Mihai.

Pana maine seara, timisorenii sunt asteptati in Parcul Rozelor, la cea de-a doua editie a competitiei gastronomice Cupa Banatului, una dintre cele mai puternice intreceri culinare din vestul Romaniei. Pe langa incercarea de doborare a recordului, mai multe echipe de bucatari se intrec la ce stiu ei mai bine, la gatit.

Pentru ziua de duminica, organizatorii pregatesc o parada a modei dulce, in care manechinele vor purta rochii de ciocolata, creatie a maestrului cofetar Silvian Miron, unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati cofetari romani.

Gurmanzii vor putea degusta preparatele intrate in concurs, dar se vor putea delecta si cu produse traditionale la gratar. Mici si pulpe prajite, ceafa de porc sau porc la protap si multa bere si voie buna sunt cuvintele de ordine din acest weekend in Parcul Rozelor.

Organizatorul acestei a II-a editi a Cupei Banatului este Asociatia Natională a Bucatarilor si Cofetarilor din Turism – Romania, filiala Timis.

Foto: Dariana Dragos



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. superb eveniment, mult succes…

  2. foarte tare reteta cu galusca cu votca. Bei votc a si te uiti la galusca… hahaha :))