110 ani de la primul zbor al lui Traian Vuia. Cum marcheaza Aeroportul din Timisoara evenimentul?

TIMISOARA. In 18 martie se implinesc 110 ani de la primul zbor al lui Traian Vuia, cand pionierul aviatiei a reusit performanta de a ridica de la sol primul aparat de zbor mai greu decat aerul, cu mijloace de bord proprii. Evenimentul a avut loc la Montesson in Franta, insa a marcat la nivel mondial toata istoria aviatiei.

In 18 martie 1906 la Montesson, langa Paris, Traian Vuia reuseste performanta de a se ridica de la sol cu un aparat mai greu decat aerul. Aeroplanul Vuia a accelerat pe o distanta de 50 de metri, s-a ridicat la o inaltime de 1 metru, a zburat 12 metri, dupa care paletele elicei s-au oprit, iar aparatul a aterizat lovindu-si aripa de un copac. Ambitionat de reusita, Vuia isi modifica usor aparatul si cinci luni mai tarziu, reuseste sa zboare ridicand aparatul la 2,5 metri de sol si parcurgand in aer o distanta de 25 de metri.

Aeroportul International Timisoara Traian Vuia marcheaza 110 ani de la primul zbor al inventatorului banatean prin promovarea acestuia in incinta aerogarii. Cu aceasta ocazie pe monitoarele din incinta aeroportului va rula un film de prezentare a vietii lui Traian Viua, pana la sfarsitului lunii martie. In acest fel, reprezentantii aeroportului din Timisoara incearca sa aduca in atentia pasagerilor o parte din istoria aviatiei romane si a personalitatii stiintifice si politice a lui Traian Vuia.

„Din 6 februarie 2003 Aeroportul Timisoara si-a regasit identitatea spirituala in pionierul aviatiei mondiale, remarcabilului inventator banatean Traian Vuia. Speram ca reusim sa ii facem cinste, prin rezultatele pe care le avem in prezent in aeroportul din capitala Banatului”, a declarat directorul Aeroportului Timisoara, Dan Idolu.

Macheta aeroplanului Vuia 1 realizata la scara 1:1 cu care banateanul a reusit performanta si monumentul bust al acestuia sunt amplasate in fata aerogarii.

Traian Vuia s-a nascut in 17 august 1872 in Surducu Mic (Timis), localitate care astazi ii poarta numele. La zece ani asista la primele manifestari cu caracter aviatic si face o pasiune pentru zmeie: urmareste atent detaliile lor si incearca sa construiasca altele mai perfectionate. Ajuns la liceu, Vuia isi insuseste notiuni de fizica si mecanica si nu se mai multumeste sa construiasca zmeie, ci incearca sa explice ce se petrece in jurul aparatului, fortele care actioneaza la lansarea si mentinerea lui in aer, conditiile de echilibru.

De asemenea, nu trebuie deloc neglijata activitatea de om politic a lui Traian Vuia intr-un context regional si European „fierbinte”. Din initiativa lui Traian Vuia, la 30 aprilie 1918, a fost constituit la Paris „Comitetul National al Romanilor din Transilvania”, o organizatie care milita pentru unirea Ardealului cu Romania. Comitetul a editat si o revista, „La Transylvanie”, la care a colaborat si Traian Vuia cu mai multe articole.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. NUMAI BINE LE UREZ celor de acolo BAY